FANDOM


Format:Șterge Format:Neenciclopedic Format:Curățenie Format:Verificare Format:Wikizare HRISTOLOGIA SFÂNTULUI CHIRIL AL ALEXANDRIEI ÎN COMENTARIUL LA EVANGHELIA DUPĂ SFÂNTUL IOAN


       Hristologia Sfântului Chiril al Alexandriei în Comentariul la Evanghelia
                                               după Sfântul Ioan

Într-o perioadă de mari frământări teologice , o periodă în care datorită disputelor doctrinare apar primele dogme bisericești , deasemena apar și adevărate opere exegetice , dogmato-polemice , pastorale , apologetice ,etc care susțin noile dogme, autorii lor sunt în mare parte sfinți părinți corifei ai ortodoxiei universale. Unul din marii autori ai vremurilor respective și totodată unul din cei mai mari luptători împotriva ereziilor ce amenințau unitatea bisericii este Sfântul Chiril, patriarh al Alexandriei. Cugetarea hristologică patristică atinge întreaga ei adîncime și origi¬nalitate cu Sfântul Chiril, patriarh al Alexandriei (412—444) . El e ma¬rele conducător al Ortodoxiei în luptele hristologice de la apariția acestora (429) pînă la moartea sa (444). El e adversarul implacabil al nestorianis-mului, pe care-1 urmărește neobosit în toate sensurile: politic, bisericesc și mai ales doctrinar, înainte de Efes, la Efes — unde conduce lucrările sinodului —, după Efes . Sfântul Chiril al Alexandriei s-a nascut între ani 370 – 380 în Egipt , mama sa fiind soră cu patriarhul Teofil al Alexandriei , în prima parte a vieții primește o educație specifică epocii sale studiind gramatica , retorica , teologia etc., apoi face asceză în pustiu alături de Sfântul Isodor Pelusiotul. Întorcându-se a fost tuns citeț apoi hirotonit diacon și după un timp preot de către unchiul său , după moartea acestuia este înscăunat patriarh al Alexandriei(412-444). Sfântul Chiril a fost un ierarh învățat și un scriitor prolific reprezentant de seama al școlii alexandrine. În perioada timpurie a activității sale în Biserică a scris câteva exegeze, printre care: Comentarii la Vechiul Testament, Tratat împotriva arianismului și Dialoguri despre Sfânta Treime. În 429, în timpul când controversele hristologice au luat amploare, prin mulțimea scrierilor sale a ținut piept adversarilor săi. Atât scrierile sale cât și teologia sa ocupă un loc important în tradiția Părinților și a Bisericii Ortodoxe până astăzi. Comentarii la Evanghelia după Ioan este una din cele mai importante cărți ale Sfântului Chiril totodată este un foarte important tratat de hristologie. În această lucrare Sfântul Chiril începe a demonsta de la analiza primei expresii din Evanghelia după Ioan că Mântuitorul este dinaite de veci, acest fapt arătând foarte clar că Domnul Hristos nu este o creatură inferioară a tatălui așa cum încercau să spună ereticii . Unul-Născut este etern și dinainte de veci, având ca text spusa: „La început era Cuvântul”. Pentru a întări această afirmație a sa, Sfântul Chiril face o analiză amanunțită a fiecărui cuvânt din începutul evangheliei a Sfântului Ioan. Nimic nu este mai vechi ca începutul, dacă ne gândim la definiția „începutului”. Căci nu va exista niciodată vreun început al începutului, sau cugetându-se vreun alt început existent înainte; și așa, mai departe se va nega existența unui început adevărat. Căci altfel, dacă se întâmplă să existe un altul mai înainte de începutul adevărat, cuvântul nostru despre început va merge la nesfârșit, răsărind mereu altul și declarând ca al doilea pe cel la care s-a oprit căutarea noastră. Deci nu va fi început al începutului pentru cugetarea exactă și adevărată, ci cuvântul despre el va exprima infinitatea și necuprinderea lui. Deci mersul mereu înapoi neavând sfârșit și depășind măsura veacurilor, Fiul nefiind născut în timp, Se va afla existând mai degrabă etern împreună cu Tatăl, căci „era la început”. Așa cum vedem în aceste rânduri Sfântul Chiril printr-o analiză aparent simplă clarifică un lucru complex care în acele vremuri a produs multe polemici , ne spune foarte clar că nu putem să ne gândim că ar fi existat ceva înaite de început deasemenea ne dăm seama că sfântul Ioan când a scris aceste cuvinte ca început al Evangheliei sale a vrut să clarifice acest aspect anticipând probabil diferențele de opinii ce vor apărea în cadrul bisericii Domnului nostru Hristos. Deși clarifica foarte clar înțelesul primei expresii a Evangheliei Sfântului Ioan , Sfântul Chiril găsește acesteia și un alt înțeles dar care ne duce spre aceiași concluzie anume că Mântuitorul (Cuvântul lui Dumnezeu) este înaite de veci Început în timp nu se poate cugeta pentru Unul-Născut, fiindcă este înainte devreme și are existența dinainte de veci și, pe lângă acestea, firea dumnezeiască nu atinge sfârșitul (căci va fi pururea la fel, după spusa din Psalmi: „Iar Tu Același ești și anii Tăi nu vor lipsi,” Ps. 101, 28). De la care început în vreme și mărime măsurată va ieși Fiul, Care nu suportă să înainteze spre sfârșit, ca Cel ce este și Dumnezeu după fire? Și deaceea zice: „Eu sunt Viața” (In 14, 6). Căci un început prin sine nu s-ar putea cugeta niciodată fără să tindă spre sfârșitul lui. Astfel, întrucât tinde ceva spre sfârșit, are început, și întrucât are un sfârșit, arată în sine un început. Iar începutul acestora e început în timp. Și prin aceasta arătăm câtimea. Deci fiindcă Fiul e mai vechi și decât veacurile înseși, e liber de calitatea de a fi fost născut în timp. Era din și pentru totdeauna, fiind în Tatăl ca izvor, după însăși spusa Lui: „Eu am ieșit și am venit din Tatăl” (In 16, 28). Deci Tatăl fiind înțeles ca izvor, Cuvântul era în El Înțelepciune și Putere și Pecete și Strălucire și Chip al Lui. Și dacă nu era nici un timp când Tatăl era fără Cuvânt și Înțelepciune și Pecete și Strălucire, e necesar să mărturisim că este etern Fiul, Care este acestea pentru Tatăl cel etern. Căci cum este Pecete și Chip întocmai, dacă nu Se vede format potrivit frumuseții Aceluia al Cărui Chip este? și după cum vom vedea în analiza imediat următoare este deoființă cu tatăl deci are fire dumnezeiască dar după întrupare va avea și fire omenească. În centrul hristologiei sale , el plasează afirmația fundamentală: Hristos este Unul, și toate cuvintele Evangheliilor nu se raportează decât acestui ipostas. În acest sens Sfântul Chiril spune în a treia epistolă către Nestorie: Noi trebuie să susținem că atât cuvintele omenești cât și cele dumnezeiești au fost rostite de același subiect. Fiul e Dumnezeu după ființă și în nici un fel nu este fie mai mic, fie neasemenea cu tatăl, având ca text spusa:„și dumnezeu era cuvântul”. Și Cuvântul trup S-a făcut(In 1, 14). Cu acest citat începe Sfântul Chiril să ne demonstreze și firea omenească a Mântuitorului. În acest citat Sfântul ne atrage atenția la exprimarea evanghelistului și ne spune că Și nu a zis că Cuvântul a venit la trup, ci că S-a facut trup, ca să nu se înțeleagă că a venit ca la prooroci , sau ca la alți dintre sfinti, prin relație , ci că El însuși s-a făcut cu adevărat trup, adică om. Trecând la capitolul 6 , pasajele 38-39 din Evanghelia Sfântului Ioan , Sfântul Chiril demonstrează și firea omenească a mântuitorului . Ne explică într-un mod foarte clar că mântuitorul își însușește firea omenească pentru ca aceea dintre noi care venim la el să ne putem mântui. Fiindcă aceasta este cauza , zice , pentru care am coborât din cer adică M-am făcut om. Mântuitorul , în opinia Sfântului Chiril , coboară între oameni luând fire omenească pentru a putea fi înțeles de aceștia , să fie simțit ca unul dintre ei dar totodată va lăsa să se vadă și firea dumnezeiască prin cea omenească. S-a pogarât din Cer ca un Dumnezeu adevarat , pogorându-Se ca să se facă om , și , cu adevărat S-a suit în ceruri cu trup ca un om , unde a fost mai înaite ca un Dumnezeu. Prin firea umană Mântuitorul simte nevoile și ispitele omenești , trăiește durerile și oboseala omului . Deci atunci Pilat a luat pe Iisus și L-a biciuit. Și ostașii împletind cununa de spini , I-au pus-o pe cap și L-au îmbrăcat cu o mantie purpurie. Sfântul Chiril pentru a demonstra că atât ființa dumnezeiască cât și cea omenească coexistă în același trup în același timp explică rugăciunea din grădina Ghetsimani (Mt. 26-39) ca usoară luptă între cele două firi. Că, întrucât era Dumnezeu, Cuvântul era nemuritor și incoruptibil și nu știa să se teamă de moarte , socotesc că e cu totul evident tuturor. Dar că Cel ce și-a însușit trupul , primește să rabde cele proprii trupului și , aflată la poartă , lasă moartea să-L înspăimânte ca să Se arate cu adevărat om. Putem spune că Mântuitorul își asumă trupul omenesc totodată și firea omenească pt a le putea răscumpăra din moartea cea veșnică. Vedem deci că întruparea Cuvântului este reală, că este continuă, nu părăsește trupul în funcție de situație așa cum susțineau ereticii , că fără această întrupare reală moartea nu ar fi putut fi învinsă în mod real. Sfântul Chiril deși cu o interpretare alegorică tipică pentru școala alexandrină reușește să demonstreze întruparea Cuvântului și existența celor două firi concomitent cu o foarte mare precizie și logică. În concepția Sfântului Chiril nu merg paralel și independent , ci într-o unire atât de desăvârșită , încât ele fac una , o singură fire întrupată a lui Dumnezeu Cuvântul. Deși Dumnezeu cunoștea umanul fiind creatorul acestuia prin întrupare îl trăiește în altă intimitate , readucând omului , prin exemplu propiu , iubirea și smerenia necesară pentru dobândirea vieții veșnice. Fiul lui Dumnezeu își părăsește slava, atotputernicia și conștiința sa dumnezeiască, cât timp este întrupat, pentru a intra în suferință și apoi moarte. Dar, deși a fost asemănător nouă și după iconomie, a îmbrăcat forma robului, a rămas în dumnezeiască măreție pe care o avea din fire, căci nu a încetat de a fi Dumnezeu făcându-se trup, asemenea nouă. Sfântul Părinte ne face să înțelegem că Dumnezeu nu poate renunța la natura Sa divină deoarece nu ar mai fi Dumnezeu, în acest caz nu ar mai fi întrupare. Fiul lui Dumnezeu își asuma trupul omenesc , ca să-L scape de moarte. Așadar , în viziunea Sfântului Chiril ca și pentru Sfântul Grigorie de Nazianz doar ce este asumat , este vindecat și mântuit. Sfântul Chiril , cu ajutorul Evangheliei Sfântului Ioan și prin analiza sa ne arată într-un mod concret și logic că cele două firi coexistă în același timp și în același trup fără să se amestece dar unite. În același timp Sf. Chiril ne arată că nici una din cele două firi unite dar distinct ar fi incomplete sau că din unirea lor ar rezulta o fire nouă. Mântuitorul este sfințit dar se sfințește permanent spre jertfă iar ca om face începutul comuniunii pentru a determina răspunsul oamenilor la comuniune. Comuniunea ne este oferită de Dumnezeu doar prin Fiul Său și doar răspunzând acesteia putem câștiga viața cea veșnică. Învățătura hristologică a Sfântului Chiril este una subtilă și corespunde necesității de mântuire, aspirației credincioșilor de a ști că Dumnezeu a coborât între oameni , că este eficient în istorie , că lucrează el însuși la mântuirea lor dar, nu anulează istoria, omenescul, ci se smerește sub aceasta, lucrarea lui fiind o lucrare autentic omenească. Ca o concluzie finală se poate spune că Sfântul Chiril patriarh al Alexandriei aduce prin această lucrare un pilon solid în dogmatica Bisericii Ortodoxe , un pilon pe care Biserca noastră s-a bazat în lupta împotriva ereziilor hristologice. Prin faptul că a demonstrat că Fiul lui Dumnezeu a coborat printe oameni ca om și Dumnezeu adevarat, omenii sunt siguri că au gustat dragostea Lui , și că se vor mântui dacă îi urmează iubirea și spiritul de sacrificiu. Scrierile Sfântului Chiril aduc lumina în literatura ortoxă, și un plus de speranță în sufletele credincioșilor dornici de mântuire .

BIBLIOGRAFIE 1. Pr. Prof. Ioan G. Coman, Ortoxia, nr.1 anul 1965 - Moment si aspecte ale hristologiei precalcedoniene si calcedoniene, 2. Sf. Chiril al Alexandriei Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan,colecția PSB, vol. 41, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR , București 2000, 3. Sf. Chiril al Alexandriei, Epistola a III-acatre Nestorie, trad. engl. De John McGukin in St. Cyril of Alexandria – The Christological Controversi. Its History, Theology and Text, St. Vladimir s Seminary Press, Crestwood, New York, 2004 p. 271 4. Sf. Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii De La Ioan, colecția Tâlcuiri la Sfânta Scriptură, ed. îngrij. R.P Sineanu si L.S. Desartovici, Editura Sophia, Alexandria 2009, 5. Biblia, 6. Pr. Prof. Ioan G. Coman, Și trup S-a făcut. Hristologie și mariologie patristică, Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1993, 7. Sf. Grigorie de Nazianz , Epistola 101 către Cledonius, trad. engl. De John McGukin, în op. cit. p393. Cf. si Thomas G. Weinandy, 8. Timotei Seviciu, Doctrina hristologică a Sfîntului Chiril al Alexandriei în lumina tendințelor actuale de apropiere dintre Biserica ortodoxă și vechile Biserici orientale, Editura Mitropoliei Banatului 1973, 9. Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie , Ortodoxia, nr. 2-3 anul 1951 - Definiția dogmatic de la Calcedon.

Format:Necat

This page was moved from wikipedia:ro:Hristologia Sfântului Chiril al Alexandriei în Comentariul la Evanghelia după Sfântul Ioan. It's edit history can be viewed at Hristologia Sfântului Chiril al Alexandriei în Comentariul la Evanghelia după Sfântul Ioan/edithistory

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki